Interviu Sorin Oros

221333_1620664970166_5499863_oAtunci când vorbesc despre Satu Mare, nu vreau să amintesc numai despre locuri și amintiri frumoase, ci și despre oameni talentați și dedicați muncii lor, care au reușit să lase o amprentă personală și inconfundabilă asupra culturii.

Astăzi vom discuta cu Sorin Oros, un adevărat titan al Teatrului Sătmărean și Președintele asociației culturale TransFestSilvania:

  • Cum ai ajuns actor și ce te-a determinat să faci această meserie?

Sorin Oros: În primul rând să lăsăm cuvântul „titan” pentru metalul care îşi merită acest nume… Eu sunt un om! Un actor, dacă vrei… Despre devenirea mea… artistică pot să îţi spun că am visat mereu să fiu actor, să fac teatru! De mic copil. Nu mă vedeam făcând altceva, nu îmi doream să fac altceva! Am crescut cu „comisarul Moldovan”, cu „Paraipan”, cu „Mărgelatu” şi cu „Buză de Iepure”! Am fost fascinat de ei şi visam să ajung în locul lor… Am fost perseverent şi am ajuns! Desigur, păstrând proporţiile… dar, cred, că am răspuns la întrebarea ta!

  • Ai un palmares impresionat de roluri în teatru, filme românești și totodată ai fost imaginea câtorva branduri foarte consacrate. Care crezi că au fost calitățile care te-au recomandat?

 Sorin Oros: Da, în teatru am jucat mult, poate nu atât cât ar fi trebuit, dar, nu noi actorii ne alegem rolurile. Se ştie că ăsta e apanajul regizorilor, al directorilor, iar eu nu sunt un om comod. Nota bene am spus „om” şi nu actor!  Ca actor sunt disciplinat şi ascultător, mă las condus, dacă reuşeşti să mă „vrăjeşti” oriunde vrei tu, regizorul consacrat sau debutant! În filme… am apărut puţin, mai mult am avut apariţii episodice. Şi aici e o cutumă, o lege nescrisă, prin care regizorii de film lucrează cu prietenii lor, cu cei cu care au mai făcut filme. Foarte rar mai vine un regizor de film care să caute o faţă nouă, virgină, un chip necunoscut publicului. Dar am filmat mult pentru străini, se pare că ei nu au prieteni printre actorii autohtoni iar la ei primează, în alegerea distribuţiei, altceva. Probabil având o faţă atipică naţiei noastre, nefiind deloc tuciuriu sau brunet, regizorii de film din străinătate au văzut în mine personajul ideal pentru proiectele lor! Probabil m-au plăcut! Probabil am fost bun la casting! Nu ştiu exact de ce m-au ales, important a fost că au făcut-o şi, sper, să o mai facă şi de acum încolo!

  • Cât de greu e să te transpui în personajul căruia îi dai viață pe scenă?

Sorin OrosHabar nu am ce să răspund la întrebarea asta! Nu ştiu cum stă treaba cu transpunerea, cu expunerea, cu contopirea… Îmi învăţ textul, mă documentez, ascult indicaţiile regizorale, caut în amintiri, în experineţe de viaţă, îmi folosesc imaginaţia, încerc, greşesc, găsesc soluţii, poate, uneori, umblu la „sertăraşul” celoralte personaje trecute… nu ştiu… Uneori îţi iese, alteori nu. Nimic nu e sigur, nimic nu e gata, nici la premieră şi nici după 100 de reprezentaţii ale aceleiaşi piese! Mereu îi mai dai o nuanţă ori pierzi una.

  • Ai un rol care a rămas ”de suflet”?

Sorin Oros: Am, sigur că da, am mai multe… Dar personajul care, cred, a intrat în mintea, trupul şi sufletul meu, definitiv, este Francois Villon, poetul rebel, genial şi vagabond din spectacolul „Toate-s la crâşme şi la fete sau Îs curvalău că-mi plac ai curvei nuri”!

  • S-a întâmplat să ”urâști ” personajul pe care îl jucai?

Sorin Oros: Nu. Nu mi-am urât personajele, poate că nu îmi erau foarte dragi, poate că mă enervau, poate că îmi era lehamite de ele, dar nu le-am urât niciodată. Şi-apoi e ca-n viaţă: nu poţi să iubeşti toate femeile cu care te intersectezi…pe unele le folosesşti doar, pe altele le ignori, de unele crezi că eşti îndrăgostit, unele te agasează…

  • Cum te ”antrenezi ” pentru rolurile jucate?

Sorin Oros: Ha-ha-ha! La sala de antrenamente pentru roluri! În viaţă… Nu o să spun nimic spectaculos, că fac canto, că fac mişcare, că sunt „pătruns” de personaj până-n măduva coloanei vertebrale, etc. Există,  desigur, nişte exerciţii de încălzire, de dicţie, de concentrare, pe care le fac înainte de spectacole, dar nimic… spectaculos!

  • A trebuit vreodată să faci schimbări radicale de look pentru a reda cât mai fidel personajul în a cărui piele trebuia să intri?

Sorin Oros: M-a ras odată în cap un regizor! Şi n-am intrat în pielea nimănui, mi-ar fi dificil, dealtfel, fiecare piele acoperă un corp unic… Dar semănam bine cu-n nazist, exact aşa cum era acel personaj!

  • Care ar fi personajul pe care ți-ai dori să îl interpretezi, însă nu ai avut până acum ocazia?

Sorin Oros: Nu am aşa ceva. Nu visez la personaje nejucate, joc ce primesc, dacă-mi place, iar dacă nu refuz! Cred că am deja o experienţă care mă ajută să „simt” dacă am ceva în comun cu personajul primit. Poate mă înşel, desigur, dar îmi spun punctul de vedere!

  • Cum vezi faptul că filmele românești nu sunt atât de apreciate acasă la ele, însă în Occident căștigă premii. Crezi că este vina publicului?

Sorin Oros: Nu ştiu!

  • Cum a fost primită piesa „Frumoasa, deşteapta şi urâta”de către publicul din Chicago?

Sorin Oros: În America am jucat varianta masculină „Frumosul, Deşteptul şi Urâtul”, acolo, după acel turneu mi-a venit ideea de a scrie şi o variantă feminină. Dacă aş spune că am avut un succes uriaş ar însemna să par lipsit de modestie. Dacă aş spune că nu ne-a băgat nimeni în seamă ar însemna să mint! Esenţial e că Teatrul de Nord şi Asociaţia Transfestsilvania Theatrum a ajuns, în premieră mondială, pe acele meleaguri! Că am jucat pentru românii americani… că după spectacol am rămas cu ei încă vreo două ore la poveşti şi întrebări… Asta contează, asta rămâne, nu „voma” unui politician local, ajuns primar care în lipsă unor argumente reale s-a găsit să elucubreze câteva sunete dezarticulate!

  • Ce ne poți spune despre asociația culturală TransFestSilvania?

Sorin Oros: Că există! Că încearcă să producă spectacole vii, că are nevoie de sponsori vii…

  • În incheiere, ai vreun motto care te conduce în cariera și viață?

Sorin Oros: Am mai multe, dar mă rezum la ăsta: „ Nu am mulţi prieteni pentru că e dificil să fii amabil”!Sunt vorbele unui uriaş actor francez   – Jean Gabin!


Mulţumesc Sorin Oros pentru răspunsuri

Sursa foto: Arhivă personală Sorin Oros

Anunțuri